In Articole recente

First Bank (fostă Piraeus Bank România) este o bancă deținută majoritar de fondul de investiții american J.C. Flowers & Co, care a fost achiziționată, în anul 2018, de la grupul grec Piraeus Bank.

Iniţiat la sfârșitul anului 2018, procesul de rebranding a vizat, într-o primă fază, sucursalele din municipiul Bucureşti ale băncii, urmând ca, într-o a doua fază acest proces să fie extins şi încheiat, până la finele primului trimestru al anului 2019, la nivelul tuturor sucursalelor aflate în ţară.

Acest proces de rebranding a vizat şi sucursala Muncii a First Bank, cu care Fondul Român pentru Eficienţa Energiei are o îndelungă colaborare. Evenimentul, care a marcat finalizarea acestui proces şi inaugurarea noii unităţi bancare, a fost organizat şi a avut loc în data de 06 decembrie 2018.

Domnul Nikolaos CHANIOTIS, vicepreşedinte, însoţit de doamna Katerina DUMITRESCU, director regiunea Bucureşti şi de domnul Octavian MARCU, director recuperare afaceri, au asigurat reprezentarea la cel mai înalt nivel a consiliului de administraţie al băncii.

Invitat să participe la eveniment de către doamna Laura CIOLACU, director sucursală, Fondul Român pentru Eficienţa Energiei a fost reprezentat de dr. ing. Mihai – Marius VORONCA, director executiv.

Pozele au fost cu amabilitate puse la dispoziţie, în data de 08 martie 2019, de către doamna Laura CIOLACU, director sucursala Muncii, First Bank.

Leave a Comment

Contacteaza-ne!

Not readable? Change text. captcha txt