In Articole recente

În data de 12 ianuarie 2021, Fondul Român pentru Eficiența Energiei a încheiat cel de al 46-lea contract de finanțare. Beneficiarul este Alfa Energetic ESCO S.R.L. Brănești, județul Ilfov, care a obținut un al doilea împrumut în valoare de 115.255 dolari SUA, pentru finanțarea unor investiții în sectorul public și privat în valoare totală de 153.000 dolari SUA.

Centrala electrică solară cu panouri fotovoltaice, școala gimnazială satul Enăchești, comuna Berești – Tazlău, județul Bacău

Investițiile au drept scop realizarea, în regim ESCO, a mai multor proiecte vizând realizarea de centrale electrice solare cu panouri fotovoltaice și instalarea de pompe de căldură de tip aer – apă pentru acoperirea necesarului de energie termică și apă caldă de consum. Sunt vizate atât clădiri ale unor instituții publice cât și ale unor operatori economici privați. În urma realizării acestor proiecte, vor fi obținute economii de energie estimate la circa 195 tep/an, reprezentând implicit reduceri anuale de emisii de bioxid de carbon, în valoare de 685 tone/an.

Centrala electrică solară cu panouri fotovoltaice, școala gimnazială comuna Strugari, județul Bacău

Cu acest cel de al 46 – lea contract de finanțare, volumul total al împrumuturilor contractate de către Fondul Român pentru Eficiența Energiei a depășit valoarea de 28 milioane dolari SUA, pentru investiții de până la 85 milioane dolari SUA.

Pompe de căldură aer – apă, școala gimnazială comuna Strugari, județul Bacău

Leave a Comment

Contacteaza-ne!

Not readable? Change text. captcha txt