In Articole recente

În data de 22 noiembrie 2018, a avut loc, sub egida Consiliului Județean Gorj, simpozionul „Transformarea consumatorilor de energie în prosumatori”, desfășurat în cadrul Universității „Constantin Brâncuși”, Amfiteatrul „Ștefan Popescu Voitești” al Facultății de Inginerie, din municipiul Târgu Jiu.

Organizat la inițiativa președintelui Consiliului Județean Gorj, jur. Cosmin – Mihai POPESCU, și cu sprijinul prof. dr. ing. Mihai CRUCERU, decanul Facultății de Inginerie, simpozionul a fost structurat în două părți distincte. Prima parte a cuprins o rundă de prezentări făcând referire la modele de afaceri și tehnologii emergente ce pot fi realizate în scopul transformării consumatorilor pasivi de energie în prosumatori activi precum și la modalități concrete de finanțare a unor astfel de inițiative. Cea de a doua parte a fost dedicată discuțiilor libere și intervențiilor invitaților prezenți la eveniment, reprezentanți ai autorităților publice locale și instituțiilor publice de pe raza județului Gorj.

Invitat să participe la eveniment, reprezentantul Fondului Român pentru Eficiența Energiei, dr. ing. Mihai – Marius VORONCA, director executiv, a susținut prezentarea intitulată „Înverzirea unităților administrativ – teritoriale cu bani de la Fondul Român pentru Eficiența Energiei. Ce? Cum? Atuuri pe care mizăm!ˮ (free-inverzirea-uat-urilor-22-noiembrie-2018).

Fondul Român pentru Eficiența Energiei mulțumește pe această cale autorilor pentru acordarea permisiunii de a prelua scurta prezentare video a evenimentului, realizată de către din „Echipa Gorjeanulˮ și publicată, în data de 22 noiembrie 2018, la adresa http://www.gorjeanul.ro/transformarea-consumatorilor-de-energie-in-prosumatori/.

Leave a Comment

Contacteaza-ne!

Not readable? Change text. captcha txt