1. Persoanele care întocmesc proiectul luminotehnic şi/sau ofertanţii trebuie să facă dovada că deţin certificatul de atestare profesională în iluminat (CAPI – Exterior), emis de către Comitetul Naţional Român de Iluminat (http://www.cnri.ro/). În lipsa certificatului de atestare profesională, cei interesaţi vor prezenta lista lucrărilor reprezentative realizate.
2. Proiectul luminotehnic va fi realizat cu respectarea prevederilor SR-EN 13201/2004 privind nivelul şi calitatea iluminatului care trebuie asigurat pentru diferitele cai de circulaţie rutieră sau pietonală, după caz.
3. Calcule luminotehnice vor fi, în mod obligatoriu, realizate cu un program de calcul certificat de către un organism internaţional sau naţional acreditat de către Comisia Internaţională de Iluminat (CIE), sau un program de calcul neutru recunoscut de către CIE (ex. Dialux).
Precizări: ofertanţii la procedura de achiziţie publică de produse / servicii vor prezenta programul de calcul luminotehnic, fişierele de calcul luminotehnic pentru configuraţiile de căi de circulaţie solicitate cât şi calculele în varianta listată. Fişierele de calcul vor fi remise într-un format care să permită reluarea calculelor, în scopul verificării proiectelor prezentate şi pentru a face dovada concordanţei dintre datele de intrare solicitate prin caietul de sarcini şi rezultatele calculelor luminotehnice efectuate.
4. Caietul de sarcini va include în mod obligatoriu şi explicit clasificarea şi încadrarea căilor de circulaţie în clasele de iluminat corespunzătoare (conform prevederilor SR-EN 13201/2004).
5. În calculele luminotehnice se va utiliza, în mod obligatori, factorul de menţinere subunitar adecvat.
6. Pentru produsele oferite se specifică producătorul aparatului de iluminat (se solicită formularul B3 – ).
7. Pentru produsele oferite se va specifica producătorul LED – urilor.
8. Pentru produsele oferite se va prezenta certificat de conformitate emis de organisme acreditate UE.
9. Pentru produsele oferite se prezintă Fişele tehnice Produs (e) ofertat (e).
10. Se vor utiliza LED – uri Albe având Temperaturi de Culoare de max. 4.500K (Kelvin) şi factorul de redare a culorilor peste 60”.
11. Garanţia pentru echipamentul electronic trebuie să fie de minimum 5 ani.
12. Tensiunea de funcţionare normală 230±10%; sursele de lumină trebuie să asigure funcţionarea şi la o tensiune de 180 V, utilizată pentru alimentarea pe durata nopţii în scopul reducerii consumului de energie electrică la declasarea străzii în funcţie de trafic şi să aibă posibilitatea să fie incluse într-un sistem de monitorizare şi control.
13. Rezistenta la impact a aparatului de iluminat minimum IK08.
14. Etanşeitate bloc optic minimum IP65.
15. Eficienţa luminoasă a lămpii să depăşească 60 lm/W.
16. Factorul de putere al lămpii, calculat ca raportul dintre puterea activă şi puterea aparentă, absorbite de lampă să fie peste 0,92.
Criterii de evaluare tehnică
1. Îndeplinirea specificaţiilor tehnice pentru produs (-e) constituie criteriu eliminatoriu.
2. Obţinerea rezultatelor luminotehnice solicitate potrivit clasei de iluminat constituie criteriu eliminatoriu.
3. Puterea instalată în condiţiile îndeplinirii criteriilor de la punctele 1 şi 2 sau energia electrică consumată anual considerând o durata de funcţionare a iluminatului public stradal de 4.000h.
4. Standarde de calitate precum ISO 9001, ISO 14001 si ISO 18001, atestat ANRE de tip B şi autorizaţii eliberate de Producător pentru furnizarea de echipamente, instalare şi service.
5. Participanţii trebuie să prezinte o listă cu lucrări semnificative efectuate în domeniu.