In Articole recente

Sistem panouri fotovoltaice și stații de încărcare auto în cadrul SC PRODPAN SRL

Luni, 20.03.2023, Fondul Român pentru Eficiența Energiei a semnat cel de-al 51-lea contract de finanțare cu SC PRODPAN SRL, din satul Turda, comuna Mihai Bravu, jud. Tulcea, în valoare de 64.214 dolari USD. Împrumutul acordat de FREE va fi utilizat pentru co-finanțarea proiectului „Sistem de panouri fotovoltaice și stații de încărcare în cadrul SC PRODPAN SRL care în paralel este obiectul unui contract de finanțare prin Programul ElectricUP, încheiat cu Ministerul Energiei în calitate de Autoritate de Management.

Obiectivul proiectului îl constituie instalarea unui sistem de panouri fotovoltaice pe acoperișul uneia dintre clădirile aflate în proprietatea beneficiarului pentru producerea de energie electrică. Centrala fotovoltaică va avea o putere instalată de 50 kWp, necesară consumului propriu, iar surplusul de energie produsă va fi livrat în sistemul energetic național (SEN). Prin realizarea proiectului, SC PRODPAN SRL își va consolida o investiție realizată anterior într-o centrală fotovoltaică de 12kWp și totodată statutul de prosumator.

Economia de costuri   este generată de o reducere de 60 MWh/ an a energiei preluate din SEN, iar la nivelul conturului de bilanț energetic se estimează o reducere a emisiilor de CO2 de 36,82 tone CO2/ an.

SC PRODPAN SRL este o societate cu capital românesc, prezentă de 30 ani pe piața locală a produselor de morărit, demonstrand o stabilitate financiara în ultimii 10 ani de activitate, pe baza portofoliului consolidat de clienți. Totodată beneficiarul este deja la al doilea proiect de producere energie cu sursă solară, iar prin funcționarea simultană a celor două centrale fotovoltaice, consumul intern previzionat va fi acoperit din sursă fotovoltaică in proportie de peste 40%.

Prin integrarea SC PRODPAN SRL în portofoliul sau de clienți, FREE continuă implicarea pe piața finanțării soluțiilor de eficiență energetică și producere energie cu sursă regenerabilă, prin susținerea solicitanților de fonduri nerambursabile și prin promovarea ”creditelor punte”. Prin această inițiativă FREE demonstrează deschidere și flexibilitate față de necesitățile de finanțare ale fiecărui client și ulterior furnizează credite personalizate pentru maximizarea beneficiilor atât a FREE, cât și ale clientului, în condiții reduse de risc, pe o durată optimă de finanțare a investiției.

Leave a Comment

Contacteaza-ne!

Not readable? Change text. captcha txt