Consiliul de administrație

Consiliul de administraţie este format din 7 membri, reprezentanţi ai sectorului privat şi public, dintre care unul deţine, prin rotaţie, funcţia de preşedinte.

Consiliul de administraţie este organul de conducere al Fondului Român pentru Eficienţa Energiei, printre diferite competenţe şi atribuţii intrând şi aprobarea cererilor de finanţare a investiţiilor în eficienţa energetică ale potenţialilor clienţi, în baza propunerilor avansate de către comitetul de investiţii.

  • IULIAN VOEVOD
    IULIAN VOEVOD MEMBRU CA
  • Mihai CATUNEANU
    Mihai CATUNEANU PRESEDINTE CA
  • Daniel VLĂSCEANU
    Daniel VLĂSCEANU MEMBRU CA
  • Alin NEGRU
    Alin NEGRU MEMBRU CA
  • prof. dr. ing. Radu-Florin PORUMB
    prof. dr. ing. Radu-Florin PORUMB MEMBRU CA

Comitetul de investiții

Comitetul de investiţii este constituit din 3 persoane cu calificare tehnică, economică şi experienţă în analiza de credite.

Participarea la şedinţele comitetului de investiţii se face prin desemnarea, prin rotaţie, a unui membru din colectivul experţilor în domeniul tehnic.

La fiecare din şedinţele comitetului de investiţii, care cuprinde, participă în mod obligatoriu, doi experţi în domeniul financiar, membri ai consiliului de administraţie.

Subordonat direct consiliului de administraţie, comitetul de investiţii asigură verificarea finală a propunerilor de finanţare, elaborate şi înaintate de către administratorul Fondului, în baza cererilor de finanţare al potenţialilor clienţi.
  • Andrei CECLAN
    Andrei CECLAN MEMBRU
  • Ştefan GADOLA
    Ştefan GADOLA Membru
  • Dumitra MEREUŢĂ
    Dumitra MEREUŢĂ Membru
  • Ioana CĂLINA
    Ioana CĂLINA Membru
  • Marian DOBRIN
    Marian DOBRIN Membru
  • IULIAN VOEVOD
    IULIAN VOEVOD MEMBRU CA
  • Mihai CATUNEANU
    Mihai CATUNEANU PRESEDINTE CA
  • Alin NEGRU
    Alin NEGRU MEMBRU CA

Executivul fondului

Executivul fondului este alcătuit din 5 persoane, respectiv directorul executiv, directorul financiar, economistul I, economistul II şi inginerul de eficiență energetică. Directorul executiv, împreună cu directorul financiar asigură desfăşurarea activităţilor curente ale Fondului Român pentru Eficienţa Energiei.

  • ING. ADRIAN GHITA
    ING. ADRIAN GHITA director executiv
    ( EMBA )
  • Ec. Cristina CIMPEANU
    Ec. Cristina CIMPEANU director financiar
  • Ec. Ioana ION
    Ec. Ioana ION economist (expert CECCAR)
  • Ec. Ştefana CHIRU
    Ec. Ştefana CHIRU economist
  • ING. Andreea DULCEAN
    ING. Andreea DULCEAN INGINER EFICIENȚĂ ENERGETICĂ

Administratorul fondului

  • Ing. Adrian MARIN
    Ing. Adrian MARIN Administratorul Fondului

Administratorul Fondului poate fi persoană fizică sau juridică, română ori străină, drepturile şi obligaţiile acestuia fiind detaliate în contractul de management încheiat cu Fondul.

Administratorul de Fond deţine responsabilitatea tuturor aspectelor legate de investiţiile Fondului şi răspunde pentru crearea portofoliului de proiecte pe baza căruia Fondul se auto-finanţează.

Aceasta are capacitatea managerială şi de expertiză financiară necesare desfăşurării corespunzătoare a activităţile de identificare de clienţi şi proiecte noi, de analiza tehnică şi financiară a proiectelor, precum şi a bonităţii clienţilor, de identificare şi atragere de cofinanţatori ai proiectelor de investiţii în domeniul creşterii eficienţei utilizării energiei, principala misiune fiind aceea de pregătire a dosarului de finanţare în vederea încheierii contractului de împrumut.

Responsabilitățile Administratorului de Fond

Pregătirea unui plan de afaceri al Fondului, incluzând dezvoltarea unei politici detaliate de investiţii, care face obiectul aprobării de către consiliul de administraţie, realizarea unui studiu de piaţă şi elaborarea unui plan de colaborare între instituţiile locale/parteneri, în scopul consolidării resurselor financiare/lichidităţilor iniţiale, prin care să se asigure că Administratorul Fondului este informat în legătură cu oportunităţile de investiţii. Planul de afaceri trebuie revizuit anual.

Raportarea periodică către Consiliul de Administraţie, după caz, referitoare la evoluţia portofoliului de proiecte, a perspectivelor de investiţii viitoare sau a altor progrese semnificative.

Identificarea de proiectele de investiţii şi emiterea de recomandări pentru investiţii:

  • conduce activităţile promoţionale şi caută clienţi/proiecte noi
  • monitorizează si evaluează proiectele;
  • efectuează conştiincios analizele tehnice, riscurile financiare şi de credit;
  • determină structura clară a investiţiilor, incluzând mărimea investiţiei, angajarea  fondurilor, natura beneficiului pentru Fond;
  • pregăteşte condiţiile financiare si pachetele tranzacţionale (o lista a documentaţiilor propuse trebuie inclusa în propunerea tehnică);
  • recomandă anumite propuneri de investiţii Comitetului de Investiţii;
  • colaborează cu Comitetul de Investiţii pentru îmbunătăţirea anumitor tranzacţii.

Monitorizarea portofoliului contractelor de finanţare şi angajarea plăţilor către clienţi (Fondul deţine responabilitatea efectuării tuturor plăţilor, inclusiv către clienţii săi).

Administrarea portofoliului:

  • asigură şi angajează plăţile/rambursarea plăţilor făcute;
  • monitorizează performanţele portofoliului şi concordanţa portofoliilor companiilor cu contractele de finanţare încheiate şi porneşte acţiunile de remediere a problemelor apărute, dacă este necesar;
  • prezintă Consiliului de administraţie raportul trimestrial al performantelor, inclusiv al nivelelor investiţiilor făcute, a perspectivelor pentru investiţiile viitoare sau a altor progrese semnificative.

Coordonarea şi conducerea consultanţiilor şi a furnizorilor angajaţi pentru următoarele tipuri de asistenţă acordată administratorului Fondului în vederea atingerii obiectivelor sale:

  • analiza tehnică şi de inginerie;
  • asistenţa juridica;
  • inspecţia, evoluţia şi monitorizarea mediului;
  • servicii de acordare a împrumuturilor, inclusiv de colectare;
  • contabilitate;
  • marketing;
  • analiză şi structura financiară;

Furnizarea de sprijin Fondului pentru atragerea de investitori în special din sectorul privat, pentru a investi, împreună cu Fondul, în oportunităţile de eficienţă energetică care vor fi identificate, cel puţin prin dublarea fondurilor existente pentru investiţii:

  • identificarea potenţialelor surse de co-finanţare din sectorul privat pentru tranzacţiile Fondului;
  • dezvoltarea aranjamentelor de co-finanţare;
  • negocierea plăţilor/taxelor şi a altor condiţii pentru co-finanţare;
  • îndeplinirea sarcinilor faţă de co-finanţatori, stabilite prin contracte de co-finanţare, dacă acestea există;

Evaluarea performanţelor portofoliului şi dezvoltarea unei strategii pe termen scurt, care să includă dezvoltarea unor noi produse, atragerea de noi clienţi din sectoarele economice care nu au fost încă acoperite precum şi alte potenţiale diversificări.

Administrarea Fondului Român pentru Eficiența Energiei

Administratorul Fondului este asistat de o echipa formata din 3 specialisti, care cuprinde: administratorul Fondului, analistul financiar si expertul in eficienta energetica.

  • Ec. Anca – Mihaela FODI
    Ec. Anca – Mihaela FODI analist financiar senior

    Clădirea Strauss, str. Johann Strauss nr. 2A, etaj 6, sector 2, ROU – 020312 București
    tel.: 021 233 88 01
    fax: 021 233 88 02
    email: anca[punct]fodi[@]free[punct]org[punct]ro

  • expert investiții eficiență energetică

    Clădirea Strauss, str. Johann Strauss nr. 2A, etaj 6, sector 2, RO – 020312 București
    tel.: 021 233 88 01
    fax: 021 233 88 02
    email: office[@]free[punct]org[punct]ro

  • Ing. Adrian MARIN
    Ing. Adrian MARIN Administratorul Fondului

    Clădirea Strauss, str. Johann Strauss nr. 2A, etaj 6, sector 2, ROU – 020312 București
    tel.: 021 233 88 01
    fax: 021 233 88 02
    email: adrian[punct]marin[@]free[punct]org[punct]ro

Contacteaza-ne!

Not readable? Change text. captcha txt