In Articole recente

În perioada 11 – 12 iunie 2018, în municipiul Alba Iulia, s-a desfăşurat Misiunea-expert ManagEnergy, scopul principal al evenimentului fiind acela de a furniza know – how Agenţiei Locale de Energie Alba – ALEA în domeniul finanţării măsurilor de energie durabilă în regiune.

 În data de 11 iunie 2018, evenimentul a debutat cu o sesiune de instruire dedicată personalului ALEA, prin care s-a oferit asistenţă personalizată pentru dezvoltarea de noi servicii şi pentru stimularea celor existente.

În data de 12 iunie, ALEA a organizat un workshop al părţilor interesate din municipiul Alba Iulia, în care principalii actori regionali şi locali au împărtăşit idei privind depăşirea barierelor întâlnite în realizarea investiţiilor în energie durabilă.

Au fost prezentate aspecte importante legate de implementarea politicilor energetice durabile în judeţul Alba. Au fost discutate posibilităţi de finanţare pentru implementarea măsurilor privind energia iar unul dintre punctele esenţiale a fost prezentarea modului în care Fondul Român pentru Eficienţa Energiei (http://free.org.ro) sprijină realizarea investiţiilor în eficienţa energetică prin finanţările comerciale acordate. Agenda evenimentului poate fi regăsită la adresa https://alea.ro/wp-content/uploads/2018/06/Agenda-Day-2.pdf.

Mulţumim pe această cale domnului ing. Florin ANDRONESCU, M.Sc., directorul Agenţiei Locale a Energiei Alba, care a avut amabilitatea de a ne permite preluarea informaţiilor şi a imaginii publicate de pe site-ul ALEA, de la adresa https://alea.ro/publicatii/stiri/misiunea-expert-managenergy-in-alba-iulia.

Leave a Comment

Contacteaza-ne!

Not readable? Change text. captcha txt